luni, 24 august 2009

Scurt istoric al Marii Loji Naţionale Unite din România

Conform legislaţiei române, Marea Lojă Naţională a României a fost înregistrată ca persoanã juridicã în anul 1935. În perioada tulbure a celui de-al II-lea Război Mondial şi în perioadele de interdicţie a Ordinului Masonic, mai întâi de către forţele de extremă dreaptă şi apoi de către regimul totalitar de stânga, Francmasonii români au continuat să poarte Lumina în exil. Marea Lojă Naţională a României s-a reîntors în Patrie la data de 7 mai, 1993.



La cererea Marii Loji Naţionale a României, a fost realizată o cercetare de către Ministerul de Interne şi de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. In decizia sa, Judecătoria din Bucureşti reînnoieşte înregistrarea Marii Loji Naţionale a României în Registrul persoanelor juridice facută în anul 1935 şi afirmă continuitatea sa legală până în anul 1995, cuprinzând şi perioada din exil.



Când, în anul 1996, Marea Lojă Naţională a României şi-a luat numele de Marea Lojă Naţională Unită din România, Judecatoria din Bucureşti a confirmat această denumire. Mai tarziu, printr-o succesiune de înregistrări ale schimbaării conducerii şi adresei, Judecătoria din Bucureşti a confirmat, prin deciziile şi hotărârile sale, de fiecare dată până azi existenţa şi continuitatea juridică a acestei Mari Loji.



Aceste decizii şi hotărâri ale Judecătoriei dovedesc în mod indubitabil continuitatea acestei Mari Loji, istoria sa, evoluţiile şi legitimitatea sa istorică pe care nicio entitate masonică din România nu o poate reclama.



Din punctul de vedere al legilor masonice, Marea Lojă Naţională (Unită) din România a fost fondată de către Constantin Moroiu în anul 1880, cu Lojile create în România sub Obedienţele Masonice regulare ale Austriei, Italiei, Portugaliei şi Franţei. MLNUR lucrează în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.



Recunoscută practic de către toate puterile masonice ale lumii, ea a menţinut, începand din anul 1883, relaţii cu Albert Pike, care a fost ales « Membru de Onoare » al Supremului Consiliu pentru Romania.



La data de 1 martie 1923, Prea Puternicul Suveran Mare Comandor Ioan Pangal 33° şi Marele Maestru D. Arbure 33° au semnat un Tratat de Alianţă care garanta suveraniatatea şi independenţa ambelor organe de conducere masonică. Acest Tratat, menţinut de toţi Marii Maeştrii care s-au succedat la conducerea Marii Loji Naţionale Unite din România este în vigoare şi azi.



In data de 4 iunie 1930, Marea Loja Unita a Angliei a discutat si apoi a acordat recunoasterea sa privind regularitatea Marii Loji Nationale (Unite) a Romaniei, iar Marele Secretar, E. Peretz a primit Comunicarea asupra acestei hotariri printr-o scrisoare datata 4 septembrie 1930.
In data de 12 iulie 1935 are loc inregistrarea Marii Loji Nationale (Unite) din Romania in Registrul persoanelor juridice.



In luna decembrie 1935 are loc divizarea Marii Loji Nationale (Unite) a României: o parte, în frunte cu scriitorul sşi omul politic Mihail Sadoveanu, se aliaza cu Marele Orient al Romaniei şi formează Federaţia Marilor Loji ale Romaniei; cealalta parte, cu Prinţul George Valentin Bibescu, în calitate de Mare Maestru, continuă dezvoltarea tradiţionalei Mari Loji Naţionale (Unite) a României.



In anul 1937, sub presiune fascistă, lojile sunt puse oficial în adormire. Lojile « Lanţul de Unire », « Meşterul Manole » şi multe altele, au continuat să lucreze în secret la domciliile Maeştrilor Venerabili şi în Palatul Mogoşoaia, proprietate a Prinţului Bibescu.



La sfârşitul anului 1944, inceputul anului 1945, cu aprobarea autorităţilor publice, lojile masonice se redeschid. G. C. Grigoriu, pe atunci funcţionar de rang înalt, este ales Mare Maestru iar Mihai Noradunghian este ales Suveran Mare Comandor. Sediul este stabilit în Strada Bursei.



Intre 1947 şi 1948, forţele comuniste penetrează Francmasoneria. Se dorea ca aceasta să devină « progresistă ». G.C. Grigoriu cauta realizarea unui compromis: delegă funcţia sa lui Alexandru Antoniu, fost ministru de externe, având ca Deputat Mare Maestru un jurnalist, N.D.Cocea, un apropiat al autorităţilor, cu vederi de stânga.



In iunie 1948 incepe o serie de persecutii indreptate impotriva francmasoneriei. Multi masoni parasesc Romania si se reintalnesc in Franta, in Argentina, in Israel, in S.U.A., in Italia… si formeaza loji masonice: in Franta, Loja « Lantul de Unire », creata de catre Vintila Petala, « Romania Unita », creata de catre Ioan Pangal, « Ritul Scotian », « Steaua Dunarii », « Europa Unita », « Romania Libera », « Solidaritatea », « Pax Deo »…In Israel loja « Aurora »; In Argentina « Soarele Romaniei ».



La sfarsitul anului 1948, doctorul Alexandru Antoniu, Mare Maestru, vine sa se alature celorlalti frati din Paris. El va fi urmat in aceasta functie de catre Vintila Petala si mai tarziu de catre Ioan Vitianu.



In anul 1964, dupa semnarea unui acord de prietenie intre Marea Loja a Frantei (situata in Rue Puteau) si Marele Orient al Frantei, lojile si fratii romani care au dorit sa ramana in regularitate trec la Marea Loja Nationala Franceza (atunci situata pe bulevard Bineau). Dar multe Loji, cum ar fi « Europa Unita », sunt parte a acestei Mari Loji incepand din anul 1959, iar « Lantul de Unire » din anul 1965.



In anul 1990, cu ocazia Conventului din luna Octombrie, Alexandru Paleologu, ambasadorul Romaniei in Franta, este ales Mare Maestru al Marii Loji Nationale (Unite) a Romaniei in exil.
In data de 7 mai 1993, Marea Loja Nationala (Unita) a Romaniei in exil se repatriaza in mod oficial pe teritoriul national. In functia de Mare Maestru, lui Alexandru Paleologu ii urmeaza Vladimir Boanta.



Incepand din anul 1984 Marele Orient al Italiei s-a aflat intr-un proces de « degenerare ireversibila » prin implicarile sale politice (Loja Propaganda Due, P2, a lui Lucio Geli), din cauza unor multiple scandaluri declansate de membrii sai, din cauza deschiderii spre initiere a femeilor, din cauza unor tinute celebrate in absenta Volumului Legii Sfinte… Marele Maestru, Di Bernardo, implicat in toate aceste neregularitati si-a inaintat demisia in luna martie 1993. Marea Loja Unita a Angliei a retras recunoasterea regularitatii Marelui Orient al Italiei, la fel procedind si multe alte mari loji ale lumii. Cu toata aceasta situatie de iregularitate, Di Bernardo a acceptat in luna ianuarie 1993 sa instaleze o mare loja in Romania, desi exista deja una. Aceasta noua mare loja, a fost de asemenea numita « Marea Loja Nationala din Romania », uzurpand in acest fel numele adevaratei si traditionalei mari loji, mostenitoarea Marii Loji Nationale din Romania, infiintata la 1880, al carei nume este azi Marea Loja Nationala Unita din Romania. Acest fapt a generat numeroase confuzii pe plan international si a condus la acordarea, cu buna credinta, de recunoasteri acestei noi Mari Loji din partea unor puteri masonice ale lumii. Prin acceptarea - din rea vointa sau din nestiinta - a ideii ca astfel Masoneria din Romania isi incepea de jure existenta in anul 1993 s-a comis un act grav, nepatriotic, negindu-se astfel continuitatea traditiilor si a practicii masonice neintrerupte a Lojilor romane inca de la 1880 ceea ce echivaleaza cu o negare a unei realitati istorice si cu o tradare a inaintasilor nostri.



In anul 1995, dupa examinarea documentelor, Judecatoria din Bucuresti confirma continuitatea Marii Loji Nationale (Unite) din Romania si ii reinnoieste calitatea de persoana juridica.
In luna martie 1996, 14 Loji apartinand Marii Loji Nationale a Romaniei (cea deschisa in conditii de iregularitate la Bucuresti de Marele Orient al Italiei) au decis sa se uneasca din aceasta cauza cu traditionala Mare Loja Nationala din Romania. Conventul a confirmat aceasta integrare si a decis sa se adauge cuvantul « UNITA » la numele Marii Loji Nationale din Romania, care devine de atunci Marea Loja Nationala Unita din Romania.



In cadrul alegerilor desfasurate in acelasi Convent, este confirmat ca Mare Maestru doctorul Titus Nicoara. In data de 27 octombrie 2000, lui Titus Nicoara i-a urmat la conducerea Marii Loji ziaristul Eugen Ovidiu Chirovici.



In luna martie 2001, constatand ca Marele Maestru E.O.Chirovici a parasit Marea Loja Nationala Unita din Romania, devenind la 24 ianuarie 2001 Pro-Mare Maestru al Marii Loji uzurpatoare de nume, condusa la acea data de catre Marele Maestru Gheorghe Comanescu, Pro-Marele Maestru Liviu Manecan devine pentru foarte scurt timp Mare Maestru Interimar. In cadrul Conventului de primavara din luna aprile 2001, a fost ales ca Mare Maestru profesorul dr. Petru Stetiu.



Tot in anul 2001, pentru a evita ca numele traditionalei Mari Loji Nationale a Romaniei sa fie implicat in diferite scandaluri si afaceri politice care au agitat asa numitele cercuri masonice din Romania, Marea Loja Nationala Unita din Romania a decis sa-si protejeze in mod legal mostenirea istorica a numelui sau. Numele de « Marea Loja Nationala a Romaniei 1880 », « Marea Loja Nationala din Romania, Orientul Bucuresti », « Marea Loja Nationala Unita din Romania » sunt proprietatea exclusiva a Marii Loji Nationale Unite din Romania, iar folosirea lor in viitor de catre alte asociatii este interzisa.


In anul 2003 Marea Loja Nationala Unita din Romania a facut demersurile pe langa Comitetul de Relatii Externe al Marii Loji Unite a Angliei pentru reinnoirea recunoasterii sale din 1930, recunoastere ce nu a fost retrasa niciodata.



Hotarirea cu care Marea Loja Nationala Unita din Romania nu a acceptat si nu va accepta niciodata afirmatia implicita - prin actul presupusei "aprinderi a luminilor Masoneriei romane" in 1993 - conform careia anterior acestei date nu a existat o traditie masonica pe teritoriul Romaniei se justifica prin insasi continuitatea unei astfel de traditii, demonstrata prin fapte si prin acte juridice - profane si masonice - si constituie, in raport cu usurinta cu care unele cercuri masonice au inteles sa renunte la acest trecut istoric al masoneriei romane, parte integranta a istoriei Romaniei, un act de patriotism si de respect fata inaintasii nostri.